Влашки обичаји – традиција која чува памћење и идентитет – Obiceiurile vlahe – tradiția care păstrează memoria și identitatea

Обичаји су један од најважнијих начина на који једна заједница чува своје памћење и преноси осећај припадности са једне генерације на другу. Они се не огледају само у начину на који се обележавају празници или важни породични догађаји, већ и у језику, породичним окупљањима, традиционалној храни, песми, игри, веровањима и бројним малим свакодневним поступцима који се преносе унутар породице.

За влашку заједницу у Кладову и околини, очување обичаја има посебан значај. Традиција је током времена пролазила кроз различите промене, али је у многим породицама остала део свакодневног и празничног живота. Оно што се преноси са старијих на млађе генерације није само одређени обичај или начин његовог извођења, већ и прича о пореклу, породици и месту које човек заузима у заједници.

Када се говори о влашкој традицији у Кладову, важно је имати у виду и специфичност саме средине. Кладово је током свог развоја привлачило становништво из различитих крајева, посебно у периоду изградње и развоја хидроелектране, па влашко становништво данас није једина заједница која живи у граду.

„Кладово је градић и не живе овде само Власи. Има доста људи који су дошли из других крајева Србије, зато што су се овде запошљавали људи из других крајева када је отворена хидроелектрана крајем 60-их и почетком 70-их година. У ствари, били су то инжењери и електротехничари из целе Југославије, који свакако нису по пореклу Власи. Ово говорим зато што желим да истакнем да поштовање тих влашких обичаја није толико заступљено у самом граду, већ више по селима. Сама локална самоуправа покушава да одржи тај влашки идентитет, нарочито кроз Етно фестивал“, каже Кристина Јурца из Кладова.

Ова разлика између градске и сеоске средине важна је и за разумевање начина на који се традиција данас чува. У селима, где су породичне и комшијске везе често чвршће, обичаји су у већој мери остали део свакодневног и празничног живота. У граду, где се током деценија досељавало становништво различитог порекла, културни живот је разноврснији, па су и начини очувања влашког идентитета другачији.

ОБИЧАЈИ ВЛАХА

Влашки обичаји су бројни, али уједно испреплетени са религијом и некадашњим веровањима. Представљају спој религије и неких обичаја из паганских времена, слично као и код Срба, али суштина је иста – није битан сам обичај, већ симболика коју он носи. Слично као код Срба, и код Влаха се проналазе обичаји везани за различите животне циклусе, али и везани за природу, смену годишњих доба, плодност, промене у природи, деловања у несрећама.

Интересантни су обичаји везани за рођење детета. Бебе се у првим данима не износе напоље, не показују другима, не хвали се њихова лепота.

„Деци се обично при рођењу стављају црвени кончићи или црвена вуница око рукице, то је да заштити бебу од урока и лоших дејстава, али тај обичај има и код других народа“, каже Јурца.

Према подацима које наводи Александра Томић у књизи „Влашка култура, традиција и обичаји, стереотипи о Власима“ (2025), у оквиру свадбених обичаја посебно место имало је плетење косе младе. Косу би јој плела старија жена из породице, често уз песму која је носила и поруку младој жени о томе како да се понаша и снађе у брачном животу. Овај обичај није имао само свечани карактер, већ је представљао и својеврсни пренос искуства и савета са старије на млађу генерацију.

ОБИЧАЈИ ВЕЗАНИ ЗА ПРЕМИНУЛЕ

Влашки обичаји везани за смрт и одлазак на „онај свет“ су такође богати и представљају значајан део традиције.

„Сличних обичаја има и у другим крајевима Србије, Власи исто имају Задушнице и даће, али мало другачији су сами обреди. Прави се богата трпеза, једе се за душу покојника, пеку се обредни хлебови, али поента је свуда иста – евоцирање успомена на преминулог и сећање на њега, окупљање породице, родбине, заједнице“, наводи Јурца.

ЦРНА СВАДБА

Црна свадба је влашки обичај, а односи се на ситуацију када мушкарац премине пре свадбе.

„Тада се организује цела свадба, али не онако богато као кад је права свадба, већ скромније, али се организује и све се изводи као да је он ту. Мислим да то данас скоро и нема, али ето, занимљиво је било то да је жена након те црне свадбе требало да остане верна мушкарцу још годину дана“, објашњава Кристина Јурца.

Овај обичај је данас скоро потпуно ишчезао, али је остало у колективном сећању народа како се то некада радило и то је традиција која се усмено преноси са колена на колено.

ПРОМЕНЉИВОСТ И ПРИЛАГОЂАВАЊЕ ОБИЧАЈА

Обичаји, међутим, нису непроменљиви. Као и свака жива култура, и влашка традиција се мења у складу са временом и начином живота. Неке праксе више се не изводе на исти начин као некада, неке су сачуване само у појединим породицама, док су друге прилагођене савременим условима. Промена сама по себи не мора да значи и нестанак традиције. Важно је да се очува њено значење и да постоји воља да се оно што је вредно пренесе даље.

У том процесу посебно место имају млађе генерације. Очување традиције није могуће без њиховог учешћа, јер обичај који нико више не практикује временом постаје само део прошлости. Зато је важно да млади имају прилику да упознају традицију своје заједнице не као нешто удаљено и превазиђено, већ као део сопственог идентитета.

И не псотавља се само питање влашких обичаја у прошлости или садашњости.  Оно је и питање будућности једне заједнице – да ли ће млађе генерације препознати вредност наслеђа које су добиле и пронаћи начин да га прилагоде времену у којем живе. Традиција не мора да остане непромењена да би опстала. Важно је да настави да се памти, преноси и живи.

Коришћена литература: Александра Томић, Влашка култура, традиција и обичаји, стереотипи о Власима, УГ „Покрет Влаха Србије“, 2025.

Напомена: Превод текста на влашки језик припремљен је уз помоћ алата вештачке интелигенције.

Пројекат „Власи у Србији – савремен живот и идентитет – Vlahi în Serbia – viața contemporană și identitatea“ суфинансиран је од стране Министарства информисања. Ставови изнети у подржаном медијском пројекту нужно не изражавају ставове органа који је доделио средства.

Obiceiurile sînt una dintrе cele mai importante căi prin care o comunitate își păstrează memoria și transmite sentimentul de apartenență de la o generație la alta. Ele nu să văd numai în felul în care sînt sărbătorite praznicile sau evenimentele importante din familie, ci și în limbă, în adunările familiei, în mîncarea tradițională, în cîntec, joc, credințe și în multe mici gesturi de fiecare zi care să transmit în familie.

Pentru comunitatea vlahă din Kladovo și din împrejurimi, păstrarea obiceiurilor are o importanță deosebită. Tradiția s-a schimbat de-a lungul timpului, dar în multe familii a rămas parte din viața de fiecare zi și din sărbători. Ceea ce să transmite de la cei mai bătrîni către generațiile tinere nu este doar un anumit obicei sau felul în care acesta să face, ci și povestea despre origine, familie și locul pe care omul îl are în comunitate.

Cînd vorbim despre tradiția vlahă din Kladovo, este important să ținem cont și de specificul acestui oraș. De-a lungul dezvoltării sale, Kladovo a atras oameni din diferite părți, mai ales în perioada construirii și dezvoltării hidrocentralei, așa că astăzi populația vlahă nu este singura comunitate care trăiește în oraș.

„Kladovo este un orășel și aici nu trăiesc numai Vlahi. Sînt mulți oameni care au venit din alte părți ale Serbiei, pentru că aici s-au angajat oameni din alte locuri atunci cînd s-a deschis hidrocentrala, la sfîrșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70. De fapt, erau ingineri și electrotehnicieni din toată Iugoslavia, care, bineînțeles, nu erau de origine vlahă. Spun asta pentru că vreau să subliniez că respectarea acestor obiceiuri vlahe nu este atît de prezentă în oraș, ci mai mult în sate. Însăși administrația locală încearcă să păstreze identitatea vlahă, mai ales prin Festivalul Etnografic“, spune Kristina Jurca din Kladovo.

Această diferență dintre mediul urban și cel rural este importantă și pentru înțelegerea felului în care să păstrează tradiția astăzi. În sate, unde legăturile dintre familii și vecini sînt adesea mai strînse, obiceiurile au rămas într-o măsură mai mare parte din viața de fiecare zi și din sărbători. În oraș, unde de-a lungul deceniilor s-au mutat oameni de origini diferite, viața culturală este mai diversă, iar și modurile de păstrare a identității vlahe sînt diferite.

OBICEIURILE VLAHILOR

Obiceiurile vlahe sînt numeroase, dar în același timp sînt împletite cu religia și cu credințele de odinioară. Ele reprezintă un amestec între religie și unele obiceiuri din vremurile păgîne, asemănător cu ceea ce întîlnim și la sîrbi, dar esența este aceeași – nu este important doar obiceiul în sine, ci și simbolistica pe care o poartă. La Vlahi, la fel ca la sîrbi, există obiceiuri legate de diferite etape ale vieții, dar și de natură, schimbarea anotimpurilor, fertilitate, schimbările din natură și situațiile de nenorocire.

Sînt interesante și obiceiurile legate de nașterea copilului. În primele zile, bebelușii nu sînt scoși afară, nu sînt arătați altora și nu li să laudă frumusețea.

„La copii, de obicei, la naștere li să pun fire roșii sau lînă roșie în jurul mînuței, pentru ai apăra de deochi și de influențe rele, dar obiceiul acesta există și la alte popoare“, spune Jurca.

Potrivit informațiilor prezentate de Aleksandra Tomić în cartea Cultura vlahă, tradiția și obiceiurile, stereotipurile despre Vlahi (2025), printre obiceiurile de nuntă un loc aparte îl ocupa împletirea părului miresei. Părul îi era împletit de o femeie mai în vîrstă din familie, adesea însoțit de un cîntec care îi transmitea tinerei femei și sfaturi despre cum să să poarte și cum să să descurce în viața de căsătorie. Obiceiul nu avea doar un caracter festiv, ci reprezenta și o modalitate de transmitere a experienței și sfaturilor de la generația mai în vîrstă către cea mai tînără.

OBICEIURI LEGATE DE CEI MORȚI

Obiceiurile vlahe legate de moarte și de plecarea pe „lumea cealaltă“ sînt, de asemenea, bogate și reprezintă o parte importantă a tradiției.

„Obiceiuri asemănătoare există și în alte părți ale Serbiei. Vlahi au și ei Zilele Morților și pomenile, dar unele dintre ritualuri sînt puțin diferite. Să pregătește o masă bogată, să mănîncă pentru sufletul celui mort, să coc pîini rituale, dar ideea este peste tot aceeași – evocarea amintirilor despre cel decedat și păstrarea amintirii lui, adunarea familiei, a rudelor și a comunității“, spune Jurca.

NUNTA NEAGRĂ

Nunta neagră este un obicei vlah și se referă la situația în care un bărbat moare înainte de nuntă.

„Atunci să organizează toată nunta, dar nu atît de bogat ca la o nuntă adevărată, ci mai modest, însă să organizează și totul să face ca și cum el ar fi acolo. Cred că astăzi aproape că nu mai există, dar, iată, interesant era faptul că femeia, după această nuntă neagră, trebuia să rămînă credincioasă bărbatului încă un an“, explică Kristina Jurca.

Acest obicei a dispărut aproape complet astăzi, dar a rămas în memoria colectivă felul în care să practica odinioară și reprezintă o tradiție transmisă din generație în generație.

SCHIMBAREA ȘI ADAPTAREA OBICEIURILOR

Obiceiurile, însă, nu sînt neschimbătoare. La fel ca orice cultură vie, și tradiția vlahă să schimbă în funcție de timp și de modul de viață. Unele practici nu să mai fac în același fel ca odinioară, unele s-au păstrat doar în anumite familii, iar altele s-au adaptat condițiilor moderne. Schimbarea, în sine, nu trebuie să însemne și dispariția tradiției. Important este să să păstreze sensul ei și să existe dorința ca ceea ce este valoros să fie transmis mai departe.

În acest proces, generațiile tinere au un loc deosebit de important. Păstrarea tradiției nu este posibilă fără participarea lor, pentru că un obicei pe care nimeni nu îl mai practică, în timp, devine doar parte din trecut. De aceea este important ca tinerii să aibă posibilitatea să cunoască tradiția comunității lor, nu ca pe ceva îndepărtat și depășit, ci ca pe o parte a propriei identități.

Și nu să pune doar întrebarea despre obiceiurile vlahe din trecut sau din prezent. Este și o întrebare despre viitorul unei comunități – dacă generațiile tinere vor recunoaște valoarea moștenirii pe care au primit-o și vor găsi o cale să o adapteze timpului în care trăiesc. Tradiția nu trebuie să rămînă neschimbată pentru a supraviețui. Important este ca ea să continue să fie păstrată în memorie, transmisă și trăită.

Literatură folosită: Aleksandra Tomić, Cultura vlahă, tradiția și obiceiurile, stereotipurile despre Vlahi, UG „Pokret Vlaha Srbije“, 2025.

Notă: Traducerea textului în limba vlahă a fost pregătită cu ajutorul unui instrument de inteligență artificială.

Proiectul „Vlahi în Serbia – viața contemporană și identitatea – Vlahi în Serbia – viața contemporană și identitatea“ este cofinanțat de Ministerul Informării. Opiniile exprimate în cadrul proiectului media sprijinit nu reprezintă în mod necesar opiniile instituției care a acordat fondurile.