Миграције – одлазак у иностранство и утицај на опстанак заједнице – Migrație – plekarea în străinătate și influența asupra păstrării obștii

Одлазак у иностранство одавно није само питање промене места становања. За многе људе он представља прилику за школовање, запослење, боље материјалне услове или другачију перспективу за будућност. Али када се посматра кроз призму малобројне националне заједнице, миграције добијају и једно друго значење: шта се дешава са заједницом када њени млади одлазе?

Питање миграција зато је тесно повезано са питањем будућности Влаха у Србији. Не зато што сваки одлазак нужно значи и губитак везе са заједницом, већ зато што се са исељавањем мења структура средина у којима једна заједница вековима живи. Када одлазе млади људи, празне се куће, мења се старосна структура становништва, а са њима се смањује и број оних који свакодневно могу да преносе језик, обичаје, породичне приче и локалну традицију на следеће генерације.

Према коначним резултатима Пописа становништва, домаћинстава и станова 2022. године, у Србији се 21.013 становника изјаснило као Власи. Од тог броја, 10.572 су мушкарци, а 10.441 жене.

Сам број, међутим, не може да покаже целу слику. Иза статистике налазе се конкретне породице и места у којима се демографске промене могу осетити много непосредније него што се то види из националних података. За заједницу која је бројчано релативно мала, свака дугорочна промена у броју становника, старосној структури и миграционим кретањима може имати већи значај него што би имала за бројнију популацију.

Миграције у иностранство нису новина за Влахе, али су се ствари мало промениле у односу на нека претходна времена, каже Кристина Јурца из Кладова.

„Што се тиче миграција, пре су људи одлазили у иностранство за време радног односа, значи док су били радно способни, а након одласка у пензију су се људи обично враћали у Кладово, и у ове крајеве уопштено. На тај начин добро се чувао језик, а и култура овог народа. Међутим, у новија вермена ситуација је нешто другачија – људи и након одласка у пензију остају у иностранству, а нове генерације се тиме отуђе од свог порекла“, наводи Јурца.

Посебно је важно раздвојити неколико појава. Одлазак у иностранство не мора аутоматски да значи прекид припадности заједници. Човек може живети ван Србије, а да и даље чува своје породично порекло, обичаје и свест о припадности. Савремене комуникације омогућавају да се контакти са породицом и завичајем одржавају много лакше него раније. Дијаспора тако може остати део заједнице, чак и када њени припадници физички нису присутни у срединама из којих потичу.

МИГРАЦИЈЕ НЕ ЗНАЧЕ НУЖНО ПРЕКИД СА МАТИЧНОМ ЗАЈЕДНИЦОМ

Миграције, међутим, не морају нужно да значе и прекид везе са матичном заједницом. Људи који су се преселили у иностранство често настављају да одржавају контакте са породицом, родним местом и културом из које потичу. Њихова искуства, знања и контакти могу представљати додатну вредност за средину из које су потекли, док финансијска помоћ породицама и улагања у завичај могу допринети њиховом економском положају. Посебно је важно питање на који начин дијаспора може да учествује у очувању влашког језика, обичаја и културног наслеђа. У том смислу, одлазак не мора нужно да значи губитак припадности, већ може отворити и простор за стварање нових веза између људи који живе у матици и оних који су свој живот наставили у другим земљама.

У том смислу, миграције саме по себи не морају бити посматране као претња. Оне постају изазов онда када се са одласком људи прекидају и везе које повезују појединца са заједницом. За очување идентитета зато није пресудно само да ли неко живи у Србији, већ и да ли постоји простор у којем може да негује свој језик, културу, традицију и осећај припадности.

Одлазак, дакле, не мора да буде и коначни одлазак од идентитета. Међутим, што је мање људи физички присутно у срединама у којима се традиција природно преноси из генерације у генерацију, то је већа потреба да се тај процес свесно подржава.

Опстанак једне заједнице зато не зависи само од тога да ли ће њени припадници остати на истом месту. Зависи и од тога да ли ће, где год да живе, имати разлог и могућност да сачувају везу са својим пореклом. У том смислу, будућност Влаха не треба посматрати само кроз број оних који остају, већ и кроз снагу веза које повезују заједницу — у Србији и ван њених граница.

Напомена: Превод текста на влашки језик припремљен је уз помоћ алата вештачке интелигенције.

Пројекат „Власи у Србији – савремен живот и идентитет – Vlahi în Serbia – viața contemporană și identitatea“ суфинансиран је од стране Министарства информисања. Ставови изнети у подржаном медијском пројекту нужно не изражавају ставове органа који је доделио средства.

Plecarea în străinătate de mult nu mai este numa o întrebare de schimbarea locului de trai. Pentru mulți oameni, ea reprezintă o posibilitate pentru școlarizare, angajare, condiții materiale mai bune sau o perspectivă diferită pentru viitor. Da când se privește prin prisma unei comunități naționale cu număr mic, migrațiile capătă și o altă însemnătate: ce să întîmplă cu comunitatea cînd tinerii ei pleacă?

Întrebarea migrațiilor este de aceea strîns legată de întrebarea viitorului Vlahilor în Serbia. Nu pentru că fiecare plecare în mod obligatoriu înseamnă și pierderea legăturii cu comunitatea, ci pentru că, cu emigrarea, să schimbă structura mediilor în care o comunitate trăiește de veacuri. Cînd pleacă oamenii tineri, casele rămîn goale, să schimbă structura de vîrstă a populației, iar cu ei să micșorează și numărul celor care în fiecare zi pot să transmită limba, obiceiurile, poveștile de familie și tradiția locală generațiilor următoare.

După rezultatele finale ale Recensămîntului populației, gospodăriilor și locuințelor din anul 2022, în Serbia 21.013 locuitori s-au declarat Vlahi. Din acest număr, 10.572 sînt bărbați, iar 10.441 femei.

Numărul singur, însă, nu poate să arate toată imaginea. În spatele statisticii să află familii și locuri concrete în care schimbările demografice să pot simți mult mai direct decît ce să vede din datele naționale. Pentru o comunitate care numeric este relativ mică, fiecare schimbare de lungă durată în numărul locuitorilor, structura de vîrstă și mișcările migratorii poate să aibă o însemnătate mai mare decît ar avea pentru o populație mai numeroasă.

Migrațiile în străinătate nu sînt ceva nou pentru Vlahi, dar lucrurile s-au schimbat puțin față de unele perioade anterioare, spune Kristina Jurca din Cladova.

„Cît privește migrațiile, mai înainte oamenii plecau în străinătate în timpul perioadei de muncă, adică atunci cînd erau în stare să lucreze, iar după ce ieșeau la pensie, oamenii de obicei să întorceau la Cladova și în aceste ținuturi în general. În felul ăsta să păstra bine limba, dar și cultura acestui popor. Însă, în vremurile mai noi, situația este ceva mai diferită – oamenii și după plecarea la pensie rămîn în străinătate, iar generațiile noi prin asta să înstrăinează de originea lor”, spune Jurca.

Este deosebit de important să să deosebească mai multe fenomene. Plecarea în străinătate nu trebuie automat să însemne întreruperea apartenenței la comunitate. Un om poate să trăiască în afara Serbiei, iar să-și păstreze originea familiei, obiceiurile și conștiința despre apartenență. Comunicațiile moderne permit ca legăturile cu familia și locul de baștină să să păstreze mult mai ușor decît înainte. Diaspora poate astfel să rămînă parte a comunității, chiar și atunci cînd membrii ei nu sînt fizic prezenți în locurile din care provin.

MIGRAȚIILE NU ÎNSEAMNĂ NEAPĂRAT ÎNTRERUPEREA LEGĂTURII CU COMUNITATEA DE BAȘTINĂ

Migrațiile, însă, nu trebuie neapărat să însemne și întreruperea legăturii cu comunitatea de baștină. Oamenii care s-au mutat în străinătate adesea continuă să păstreze legăturile cu familia, locul de naștere și cultura din care provin. Experiențele lor, cunoștințele și contactele pot să fie o valoare în plus pentru locul din care au plecat, în timp ce ajutorul financiar pentru familii și investițiile în baștină pot să contribuie la situația lor economică. Deosebit de importantă este întrebarea în ce fel diaspora poate să participe la păstrarea limbii vlahe, obiceiurilor și moștenirii culturale. În acest sens, plecarea nu trebuie neapărat să însemne pierderea apartenenței, ci poate să deschidă și un spațiu pentru crearea unor legături noi între oamenii care trăiesc în patria de baștină și cei care și-au continuat viața în alte țări.

În acest sens, migrațiile în sine nu trebuie să fie privite ca o amenințare. Ele devin o provocare atunci cînd, odată cu plecarea oamenilor, să rup și legăturile care leagă individul de comunitate. Pentru păstrarea identității, de aceea, nu este hotărîtor numai dacă cineva trăiește în Serbia, ci și dacă există un spațiu în care poate să-și păstreze limba, cultura, tradiția și sentimentul de apartenență.

Plecarea, așadar, nu trebuie să fie și o plecare definitivă de la identitate. Însă, cu cît mai puțini oameni sînt fizic prezenți în mediile în care tradiția să transmite în mod firesc de la o generație la alta, cu atît este mai mare nevoia ca acest proces să fie sprijinit în mod conștient.

Păstrarea unei comunități de aceea nu depinde numai de faptul dacă membrii ei vor rămîne în același loc. Depinde și de faptul dacă, oriunde ar trăi, vor avea un motiv și posibilitatea să păstreze legătura cu originea lor. În acest sens, viitorul Vlahilor nu trebuie să fie privit numai prin numărul celor care rămîn, ci și prin puterea legăturilor care unesc comunitatea – în Serbia și în afara granițelor ei.

Notă: Traducerea textului în limba vlahă a fost pregătită cu ajutorul unui instrument de inteligență artificială.

Proiectul „Vlahi în Serbia – viața contemporană și identitatea – Vlasi u Srbiji – savremen život i identitet“ este cofinanțat de Ministerul Informării. Opiniile exprimate în proiectul media susținut nu reprezintă în mod necesar opiniile organului care a acordat fondurile.